[Crypto]

[Crypto] are o sursa de inspiratie atipica si fascinanta deopotriva – jocul de lumini si umbre proiectat in lamelele ciupercilor, reprezentat aici prin pliseuri si falduri si prin nuantele de bej, roz, culoarea untului, maro si negru. Gama cromatica este completata in mod firesc de rosu si portocaliu, culori specifice pentru anumite familii de ciuperci, dar si de bleu si galben, reprezentand cerul si soarele, doua elemente esentiale pentru jocul de lumini si umbre.

Numele colectiei, inspirat dintr-un poem celebru al lui Ion Barbu, are la baza termenul grecesc „cryptos”, care inseamna „tainuit” sau „ascuns”, termeni care definesc mediul existential al ciupercii si care, totodata, ne duc cu gandul la trupul femeii, care in sezonul rece este acoperit de haine, ascuns privirii, dar a carui senzualitate cauta in continuare modalitati de exprimare.